Galina Nederița, este una dintre absolventele de succes ale Facultății Științe Economice din cadrul ULIM, promoția din anul 2003. Grație bunei pregătiri de la noi, și-a continuat studiile la Institut de la Francophonie pour l’Administration et Gestion, o filială a Universității din Nantes (Franța), unde a obținut diploma de masterat în gestiunea și administrarea întreprinderilor. În prezent, tânăra activează la o importantă companie IT din Franța, în calitate de consultant în domeniul digital și noile metode de management. Galina Nederița este recunoscătoare dascălilor ULIM pentru excelenta lor ghidare în carieră și pregătirea universitară de nivel internațional.

Profesorii ULIM se perfectionează mereu la universități din Franța, iar studenții urmează  stagii de practică în străinătate…”

”În perioada studiilor, la ULIM, am optat pentru specializarea management, deoarece  imi permitea sa cunosc din interior cum funcționează o intreprindere. Mai mult, cursurile erau susținute în limba franceză de către profesorii noștri emeriți.  Aș recomanda această specializare tinerilor, care doresc să deschidă o afacere sau care încă nu știu pentru ce domeniu economic să opteze. Cursul de management de la ULIM este bine structurat,  oferă informații utile și bine prezentate”, consideră Galina Nederița.

Tânăra apreciază ULIM-ul anume pentru ”deschiderea internațională oferită studenților”. ”Profesorii ULIM se perfectionează mereu la universități din Franța, iar studenții urmează  stagii de practică în străinătate și beneficiază de prelegeri ale cadrelor didactice venite din țările francofone. Și, bineînteles, apreciez cel mai mult, recunoașterea diplomei ULIM în țările francofone, un mare avantaj pentru tineri”, precizează absolventa. 

 După ULIM, Galina Nederița și-a continuat studiile la Institut de la Francophonie pour l’Administration et Gestion, o filială a Universității din Nantes, unde a obținut diploma de masterat în gestiunea și administrarea întreprinderilor.

”Grație cunoștințelor avansate, am fost acceptată la Universitatea din Nantes”

Galina Nederița activează la o companie franceză IT, un domeniu care îi place foarte mult, anume pentru deschiderea unor orizonturi impresionante.

”Vreau să mulțumesc profesorilor Facultății Științe Economice pentru calitatea studiilor, răbdarea și grija cu care ne-au instruit, în timpul celor patru ani, la ULIM. Sunt recunoscătoare îndeosebi doamnei Ana Guțu, grație căreia am beneficiat de cursuri de specialitate în limba franceză și de un stagiu lingvistic în Franța. Grație cunoștințelor avansate dobândite la ULIM, competențelor și cunoașterii acestei limbi, am fost acceptată la Universitatea din Nantes, la un program de masterat în gestiunea și administrarea întreprinderilor”, spune Galina Nederița.

”Nu vă opriți nicioadată din învățat, pentru că ceea ce, ieri, era sigur și evident, azi, s-a schimbat…”

Ea crede că tinerii profesioniști pot reuși să se realizeze și acasă, însă cu mult mai dificil decât în alte țări. ”Foștii mei colegi de facultate și liceu activează în RM, datorită excelenței profesionale și a capacității de a se adapta”, susține Galina Nederița.

Întrebată dacă mai revine în RM, ea ne-a răspuns: ”Nu cred să mă întorc definitiv în RM. Sper ca prin intermediul companiei la care muncesc, să am deplasări frecvente în țara noastră. Speranța mea este ca potențialul economic favorabil s-o ajute în atragerea investitorilor din Europa.

Tinerilor de pe băncile universității le-aș spune: vă îndemn să nu vă opriți nicioadată din învățat, pentru că ceea ce, ieri, era sigur și evident, azi, s-a schimbat. Învățați în permanență. Cel mai important e să încercați, fără să vă fie frică. Uitați de ideile preconcepute, orice situatie trebuie privită sub aspect pozitiv!”

Carieră de succes. Absolvenți ULIM

 

  Nume Studii Post
 

 

 

Simov Denis

 

 

 

Licența, masterat, doctorat ULIM

 

 

 

Director general “Reunion Grup” S.A.

 

 

 

Efros Stela

 

 

 

Licența, masterat, doctorat ULIM

 

 

 

Director SRL “S&D service”

  Rusu Radion Licența, masterat Director general SRL “Benaza”
 

 

Drăgălin Iuliana

 

 

Licența, masterat, doctorat ULIM

 

 

Decan facultatea Științe Economice

 

 

 

Carpov Leonid

 

 

 

Licența, masterat

 

 

 

SRL “Lozavina” Fondator

 

 

 

Taranenco Lilia

 

 

 

Licența, masterat, doctorat ULIM

 

 

 

Сarieră în domeniul Educației

 

 

Buzdugan Adriana

 

 

Licența, masterat, doctorat ULIM

 

 

Сarieră în domeniul Educației

 

 

 

Lisa Galina

 

 

 

Licența, masterat, doctorat ULIM

 

 

 

Front Office Manager Hotel “REGENCY”
Сarieră în domeniul Educației

 

 

Robu Elena

 

 

Licența, masterat, doctorat ULIM

 

 

Сarieră în domeniul Educației

 

 

 

Guzun Stela

 

 

 

Licența, masterat, doctorat ULIM

 

 

 

Сarieră în domeniul Educației

 

 

Țăruș Radu

 

 

Licența, masterat, doctorat ULIM

 

 

Director General la Agenția “SmartEvent”

Сarieră în domeniul Educației

 

 

Trifonova Larisa

 

 

Licența, masterat, doctorat ULIM

 

 

Сarieră în domeniul Educației

tofilat-oleg  

Tofilat Oleg

 

Licența ULIM

 

Secretar de stat,

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor

 ropot  

Ropot Andrei

 

Licența ULIM

 

Director, B.C. „COMERȚBANK”, fil. nr. 3

jelimalai  

Jelimalai Cristina

 

Licența ULIM

 

Șef Agenție, B.C. „Moldindconbank” S.A., fil. Centru

 andrei  

Bloșenco Andrei

 

Licență ULIM

 

Manager, „Idb Marketing” S.R.L.

 paknehad  

Paknehad Sabnam Cristina

 

Licență ULIM

 

Contabil,

Federația Moldovenească de Fotbal

cemirtan  

Cemîrtan Mihaela 

 

Licență ULIM

 

Economist principal în cadrul Departamentului Supraveghere Bancară, BNM

 spinu  

Spînu Ana 

 

Licență, masterat, doctorat ULIM 

 

Carieră în domeniul educației 

 11143134_1643749102505074_5292370766419861147_o  

Speianu Viorica 

 

Licență ULIM, doctorand 

 

Carieră în domeniul educației 

 12439455_1252777858083776_2470488497259285642_n  

Burlea Ecaterina 

 

Licență, masterat, doctorat ULIM 

 

Carieră în domeniul educației 

 12565579_120819411634204_4872393227658048897_n  

Vornicova Natalia 

 

Licență, masterat, doctorat ULIM 

 

Carieră în domeniul educației 

 orlova  Orlova Olga Licență ULIM  Contabil-șef, „Carmez” S.A. 
timbalova  

 Țîmbalova Oxana

 

Licență ULIM 

 

Contabil-șef, OOO Система номер 1 (Россия, Воронеж) 

dron  

Dron Adriana 

 

Licență ULIM 

 

Șef Agenție, B.C. „Victoriabank” S.A., fil. nr. 8

guzun  

Caranfil (Guzun) Drăgălina

 

Licență ULIM 

 

Consultatnt superior, Direcția Finanțele în ocrotirea sănătății și protecției sociale, Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova 

baca  

Baca Ana

 

Licență ULIM

 

Specialist principal, Direcția calculdrepturi plătite de la Bugetul social, Casa Națională de Asigurări Sociale

cazacu  

Cazacu Iulian

 

 Licență ULIM

 

Contabil, „Ecofin-Audit-Service” S.R.L.

pamujac  

Pamujak Iulia

 

Licență ULIM

 

Contabil expert, „Primasoft” S.R.L.

stolearciuc  

 Stolearciuc (Petrova) Daria

 

Licență ULIM

 

Contabil, IMSP Centrul Stomatologic Municipal de Copii

tabureanu  

Tabureanu Mariana

 

 Licență ULIM

 

Specialist Analiză, Departamentul Management și Monitorizare, B.C. „Mobiasbancă-Groupe Société Générale” S.A.

 11692725_1465507620413298_6907138950268195151_n  

Bordeniuc (Caldare) Irina

 

Licență, masterat ULIM

 

Coordonator de program pentru compania BEST (Behavior Education Services Team)

 10308332_302715743218858_3242030151597411416_n  

Macari Mariana

 

 Licență ULIM

 

Contabil Șef, Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură, Chișinău.